Cu ce să încep aici?
Cu începutul: în 3 ani mi-au furat două biciclete și mi-au spart pivnița de 2 ori în Germania… iar de 7 ani casa noastră stă nelocuită în România, nici măcar să intre cineva să îmi golească tomberoanele nu a intrat. Iar casa nici măcar nu se află într-o zonă pe care ai putea să o clasifici ultra-mega sigură.
Credeți că au prins pe cineva? Nu, n-au prins pe nimeni niciodată. Polițiștii, după ce terminau de luat declarații, mă întrebau dacă am asigurare, ca să îmi dea hârtie să îmi recuperez paguba de la asigurare. Adică era clar din capul locului ce urma să se întâmple cu plângerea mea.
„Dar, dom’ne, puneți și voi niște camere de filmat să vedem, nu se poate să îmi fure din aceeași locație 3 ani la rând.” Zici că hoții vin la aniversare, să-mi cânte „La mulți ani”, iar la plecare mai iau câte una-alta după ei.
„A, nu, nu aici în Germania, Datenschutz, nu se poate, nu este voie camere, prea complicat, nu avem voie.”
Când îi povestesc unui amic din Germania pățania, eu foarte scandalizat, el îmi zice că nu știe ce mă agit așa pentru mai nimic. Că ce așteptări să am și eu de la poliție pentru o pivniță sau o bicicletă.
„Bine, măi, meștere”, îi spun eu, „dar dacă mergeam eu în pivniță sau soția când erau ăia la furat? Ne dădeau în cap? Ne dădeau.” Prin faptul că poliția nu întreprinde niște măsuri serioase, pentru că omul oricum are asigurare și își recuperează paguba, se întâmplă două lucruri:
– se menține și proliferează un mediu infracțional;
– se creează un circuit al banilor în economie, artificial. Hoții fură pentru că poliția nu e capabilă să-i prindă, eu, de frica lor, îmi cumpăr asigurare, iar asiguratorii vând pentru că poliția nu își face treaba.
Răspunsul lui a fost: „Păi nu m-am gândit la asta.”
La o stradă de unde locuim noi, a stat o mașină vandalizată, nu exagerez, 3 luni de zile, și nimeni nu a făcut nimic. Trecea poliția de câteva ori pe săptămână pe acolo, nimic. Nu vă imaginați că a fost un furt sau ceva de genul, pur și simplu cred că niște tineri au început să vandalizeze o mașină parcată pe stradă, puțin câte puțin, în fiecare zi, așa, din joacă, încât la un moment dat arăta mașina aia într-un hal fără de hal, încât cred că nici proprietarul nu mai dorea să recunoască că e a lui.
Dar, în schimb, vă spun eu unde își face treaba poliția din Germania: la zonele cu limită de viteză de 30 la oră. Ce, credeați că doar în România se stă la pândă?
Și își mai face treaba dimineața, pe strada cu grădinița, unde nu sunt suficiente locuri de parcare, și amendează un părinte care a oprit să-și lase copilul la grădiniță.
Parcă îl și văd pe ăla cum intră în secție, în aplauzele colegilor, că l-a ars pe ăla/aia cu parcarea.
Unii, mai glumeți așa, din Germania, auzind pățaniile mele, mai spuneau că sigur au fost tot români ăia care te-au furat. Păi și, dacă sunt români, nu are voie poliția să-i prindă, au scutire? Nu trăiesc și nu activează ei tot în sistemul ăsta din Germania?
Unii copii de la școală, când o luăm pe fiica mea, ne roagă să mergem cu ei „să-i trecem parcul” până în partea cealaltă, că le este frică de bețivii și dubioșii din parc.
Iar de când au legalizat marijuana, de multe ori, pe casa scării, în parc și în alte zone din oraș există un miros pregnant.
Noi nu avem impresia că trăim într-un mediu sigur. E un mediu care nu îți dă sentimentul de siguranță necesar să umbli la orice oră pe stradă sau să-ți lași copiii singuri afară. Din cauza asta, noi nu prea ieșim după ora 8 seara afară din casă, pe jos. Un sentiment de nesiguranță pe care nu l-am avut niciodată în mediul din România, în ciuda tuturor problemelor și neajunsurilor ei.
Pentru celelalte articole din serie vedeți mai jos:
⚠️ Conținut generat automat cu OpenAI gpt-4o
