Am auzit cu toții deja de lansarea modelului chinezesc AI DeepSeek, apărut de curând, care a produs o furtună în lumea tehnologică și financiară pe tot globul și a șters, într-o singură zi, de trei ori PIB-ul României din valoarea de piață a Nvidia, Meta și Microsoft.
Până la urmă, foarte bine a făcut, că doar nu avem acțiuni la companiile alea – să mai taie din coada vulpii.
Inevitabil, toată lumea a început să-l compare cu modelul AI lansat de liderul din această piață, OpenAI, și au rămas impresionați de performanțele comparabile.
Însă, și mai impresionant a fost faptul că reprezentanții DeepSeek au declarat că dezvoltarea modelului lor a costat doar aproximativ 6 milioane de dolari, în comparație cu modelele existente, care au costat și costă sume începând de la sute de milioane în sus.
De fapt, acesta este principalul factor care a dus la valul de reacții și la scăderea burselor în întreaga lume.
Vedeți si articolul colegului Innoxius :
Acum, după ce apele s-au mai liniștit și Sam Altman, cu calmul lui calculat, tocmai a scos din joben un alt model mai eficient financiar decât celelalte, GPT-4o, lumea a început să ia la puricat modelul chinezesc.
Informații independente despre costurile DeepSeek nu avem din China. Oricum, în general, de acolo cam orice fel de informație vine doar pe bucăți, trunchiată, îmbunătățită și cine știe cum altfel.
Astfel că, pentru cele 6 milioane, nu am putut decât să-i credem pe cuvânt pe creatorii modelului AI.
Nu prea iese la socoteală.
Într-o analiză care a luat în calcul hardware-ul și timpul necesar pentru a antrena acest tip de model, iese la iveală că suma reală a fost mai degrabă de ordinul miliardelor de dolari – 1,6 miliarde de dolari, mai precis:
„Prețul și eficiența DeepSeek au provocat frenezie în această săptămână, principalul titlu fiind costul de formare de „6 milioane de dolari” al DeepSeek V3. Acest lucru este greșit. Este ca și cum ai indica o anumită parte dintr-o listă de materiale pentru un produs și ai atribui acesteia întregul cost. Costul de pre-formare reprezintă o parte foarte mică din costul total.”
Practic, cei de la DeepSeek au publicat doar costurile vârfului aisbergului, iar partea de sub apă a fost ignorată în materie de costuri.
Unii spun că ar fi ascuns costurile reale pentru a nu dezvălui că, de fapt, au avut acces la hardware performant aflat sub interdicția americană.
Sau poate a fost o strategie „a la gazeta de perete” cu cincinalul făcut în patru ani și jumătate…