Știți genul ăla de postări și articole din online în care cuiva nu-i convine ceva și, pe urmă, începe să se plângă despre acel lucru? Sau când cineva face ceva, i se întâmplă altceva din cauza asta și, pe urmă, începe să se plângă de ce a pățit? Iar răspunsul evident la problema respectivă e întotdeauna „da’ cine te-a pus să…?”.
Exact genul ăsta de articol este și cel de față, în care eu îmi exprim nemulțumirea față de un lucru.
Pentru că timpul este neprețuit și irecuperabil, e ok să dați skip peste dacă nu vă plac astfel de povești.
Mai comand și eu de pe Aliexpress din Paști în Crăciun, și nu știu, poate e doar impresia mea, dar parcă au sărăcit sau s-au făcut ai dracului, una din două. Nu mai sunt dispuși să returneze banii înapoi așa ușor după cum îmi aduceam eu aminte.
Am observat asta de ceva vreme, prima dată am renunțat eu să-mi mai bat capul cu ei.
La ultima comandă însă, când am comandat o baterie pe care nu reușeam să o găsesc în altă parte… După ce am despachetat-o, am băgat-o la încărcat cu încărcătorul care a venit în pachet și, după vreo 5 minute de încărcare, a făcut poc chinezăria și a început să miroasă a plastic ars. Mi-am dat seama că nu e ceva în ordine, că a sărit și siguranța la camera respectivă unde a fost în priză.
De data asta, din principiu – că nu e vorba de bani, niciodată nu ar trebui să fie despre bani, ci despre principii, cine le are – am vrut să-mi returneze banii. Pe principiul: mi-ai livrat un produs care nu funcționează, îmi dai banii înapoi.
Surpriză! După prima încercare (că am avut 3 încercări, pesemne e ca la duhul din lampă – ai la dispoziție 3 dorințe, sau ca la peștișorul de aur), îmi scriu înapoi că nu se acceptă plângerea, nu returnează banii, că pe baza dovezilor prezentate de mine nu se probează ceea ce afirm.
Dovezi care, să ne înțelegem, constau într-un câmp unde să îți scrii oful și să urci o poză sau o filmare. Am urcat și eu o poză cu chinezăria, bineînțeles, că nu aveam ce altceva să urc, și care, fizic și estetic, vizual, la exterior, era într-o stare normală.
Am spus că e o glumă și le scriu din nou, poate nu au înțeles ei engleza mea nativă, învățată de la filmele americane cu subtitrare în limba română. A doua încercare.
La fel ca prima dată, mi-au răspuns că ei nu văd nicio problemă cu produsul, pe baza informațiilor oferite.
Să ne uităm la captura de mai jos – nu au reușit să probeze problema mirosului de ars, că n-am reușit eu să bag mirosul în poza pe care am trimis-o.
La a treia încercare, deja eram ca în Caragiale: „Amice, ești… idiot!”.
Și exact așa am început cea de-a treia încercare și ultima, cea cu noroc. Am mai aruncat pe-acolo și niște vorbe de bine despre un review pe măsura experienței livrate.
Nu știu ce a contat mai mult – cuvântul folosit, faptul că a treia oară e cu noroc sau poate știau ei că-n poveștile folclorului românesc și nu numai, numărul 3 e o cifră magică. Trei frați, trei surori, trei zmei, trei încercări.
Foto: Photo by Markus Winkler
