Gadgetisimo » Auto » PPE vizează revizuirea interdicției motoarelor cu combustie
Poza principala articol

PPE vizează revizuirea interdicției motoarelor cu combustie

Dintr-un articol Financial Times aflăm că cel mai mare grup politic european, Partidul Popular European, pregătește o propunere de revizuire a deciziei de interzicere a motoarelor cu combustie începând cu anul 2035.

Ceea ce părea o decizie bătută-n cuie, odată cu noua configurație a Comisiei Europene după alegerile europene din luna iulie, nu mai pare atât de sigur. Conform unui draft de proiect, grupul PPE propune ca motoarele cu combustie să fie permise și după 2035 cu biocombustibili sau combustibili cu emisii scăzute.
Partidul Popular European susține că prin această revizuire dorește să ofere predictibilitate juridică și legislativă pe baza căreia producătorii să-și poată planifica strategia cât mai curând.

Grupul politic, care o are printre membri și pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, consideră de asemenea că noua legislație, care prevede amenzi pentru producătorii care depășesc limita de emisii, este neproductivă. Limitele de emisii pe care producătorii europeni trebuie să le respecte intră în vigoare din 2025. 

O măsură prin care amenzile pot fi evitate este ca producătorii să crească ponderea vehiculelor electrice din totalul celor produse. Având însă în vedere că vânzările de vehicule electrice nu sunt cele preconizate în Europa, iar concurența companiilor din China este din ce în ce mai acerbă, mulți producători europeni și-au exprimat îngrijorarea în privința încadrării în limitele respective.
De altfel, doi mari producători europeni, VW și Ford, au anunțat, în contextul scăderii profiturilor, deja planuri de concedieri.

Predictibilitatea este esențială. De la aprobarea „Green Deal”, mulți producători au acționat în grabă pentru a adopta electrificarea, cumva de frică să nu piardă trenul electrificării.
Coincidență sau nu, Volkswagen a confirmat, în noiembrie, că va actualiza platforma sa electrică, MEB. În plus, ia în considerare modele hibride, asemănătoare celor de la Toyota. Acestea ar urma să fie dezvoltate pe o nouă platformă, SSP.

Surse: Biziday, carpunto, Photo by Jacek Dylag on Unsplash


Back To Top