Este a doua marți din luna aprilie și, după cum eram deja obișnuiți, Microsoft începe livrarea update-urilor lunare aferente. Este așa-numitul Patch Day, în care Microsoft începe livrarea update-urilor lunare în fiecare a doua marți din luna curentă.
În cadrul procesului lunar de update, Microsoft combină update-urile de securitate – cele care vin să rezolve diferite bug-uri – cu cele care aduc funcționalități noi.
Ce update-uri sunt disponibile
Update-urile lunare aferente lunii aprilie conțin pachete de actualizări atât pentru Windows 11, cât și pentru Windows 10:
Windows 10:
- Versiunile 21H2, 22H2: KB5055518 (Build 19044.5737, 19045.5737)
- Versiunea 1809: KB5055519 (Build 17763.7136)
Windows 11:
- Versiunea 24H2: KB5055523 (Build 26100.3775)
- Versiunile 22H2 și 23H2: KB5055528 (Build 22621.5189 și 22631.5189)
Informații detaliate despre fiecare în parte se pot consulta direct în link-ul inclus pentru fiecare update în parte.
Ce funcționalități noi sunt aduse
După cum era de așteptat, Windows 10 – care, spre finalul anului, o să rămână fără suport oficial – primește doar update-uri de securitate și corecții minore.
În schimb, Windows 11 primește și câteva funcționalități noi, deși acestea nu sunt atât de numeroase ca în lunile precedente.
Printre acestea amintim:

- Task Manager cu afișare utilizare CPU mai precisă – calculul utilizării CPU a fost revizuit. Afișajul este acum standardizat și se bazează pe standardele industriei.
- Layout nou pentru gaming la tastatura virtuală pentru dispozitivele cu touch.
- Aplicația de Setări afișează acum informațiile principale, cum ar fi memoria RAM, sub forma de carduri în partea superioară