Mi-a atras atenția o știre interesantă, nu neapărat pentru că este ceva ieșit din comun, ci pentru că, din ce îmi aduc eu aminte, chiar este prima soluție de genul din România. Am mai văzut astfel de servicii în străinătate, dar nu la noi.
Orange România a anunțat lansarea unui nou serviciu de internet fix prin tehnologie 5G+, care nu necesită instalare prin cablu și poate fi utilizat la doar câteva minute după conectarea echipamentului la priză.
Serviciul este prezentat ca o alternativă la internetul fix prin fibră optică, fiind destinat în special zonelor unde instalarea infrastructurii clasice este dificilă sau indisponibilă.
Ce presupune serviciul
Noua ofertă este de tip plug-and-play: clientul primește un router 5G cu SIM integrat, care trebuie doar alimentat și poziționat într-o zonă cu semnal bun. Nu este necesară intervenția unui tehnician și nu se trag cabluri suplimentare în locuință.
Potrivit informațiilor publicate, vitezele pot ajunge până la 1,5 Gbps la download, în funcție de acoperirea și condițiile rețelei 5G+. Traficul de date este nelimitat.
Preț și disponibilitate
Abonamentul este poziționat în zona de aproximativ 18 euro + TVA pe lună, echipamentul fiind inclus în ofertă.
Operatorul oferă și beneficii suplimentare pentru clienții care combină serviciul cu alte abonamente din portofoliu (mobil sau internet fix). De asemenea, există perioade promoționale, inclusiv prima lună gratuită.
Serviciul este disponibil în orașele unde există acoperire 5G+, rețeaua fiind extinsă progresiv în ultimii ani.
Contextul pieței
Dincolo de prezentările de marketing și PR, mă întreb, realist, care este clientul țintă pentru un asemenea serviciu. De exemplu, la mine pe stradă este un singur provider care oferă internet prin fibră optică, și anume Digi. Dar cu siguranță nu aș schimba o infrastructură pe fibră optică cu una prin rețeaua mobilă, decât în circumstanțe foarte speciale.
Pe de altă parte, în zonele care nu sunt acoperite cu fibră optică, care sunt așteptările? Dacă acolo nu a ajuns fibra optică, există o rețea 5G suficient de dezvoltată încât să poți avea o viteză satisfăcătoare prin acest model 5G?
Trebuie să recunoaștem că acea viteză de 1,5 Gbps este o valoare maximă teoretică, obținută în condiții ideale. În viața reală, probabil te poți aștepta la 100–200 Mbps, în cel mai bun caz.
Pe de altă parte, aș remarca și cât de ieftin a ajuns internetul. Un serviciu nelimitat pe 5G într-o rețea de acasă este total diferit de „nelimitatul” de pe telefonul mobil, cel puțin din perspectiva cantității reale de date utilizate.
Sursa: Orange Newsroom



