Procurorii din Taiwan au emis un mandat de arestare pe numele lui Pete Lau, fondatorul OnePlus și actual director de produs la Oppo, acuzându-l de operațiuni ilegale de recrutare pe teritoriul insulei. Conform rechizitoriului, Lau ar fi orchestrat, încă din 2014, o schemă prin care a angajat ilegal peste 70 de ingineri taiwanezi de top. Legislația taiwaneză este extrem de strictă când vine vorba de companii din China continentală care activează pe insulă. Se pare că OnePlus ar fi folosit peste 72 de milioane de dolari pentru a finanța această operațiune.
Pe lângă mandatul emis pe numele lui Pete Lau, procurorii au pus sub acuzare și doi cetățeni taiwanezi care l-ar fi ajutat pe acesta să pună bazele infrastructurii locale. Aceștia au recunoscut ca erau doar nume pe o hârtie si că toate deciziile operaționale veneau direct de la Pete Lau, din sediul central din Shenzhen. Echipa de ingineri din Taiwan lucra exclusiv la dezvoltarea de software pentru telefoanele OnePlus și Oppo, fără a avea clienți locali. Pentru Taiwan, protejarea proprietății intelectuale și a experților locali este o chestiune de securitate națională. Prin utilizarea unor firme paravan sau a unor sucursale nedeclarate corect, companiile chineze reușesc uneori să acceseze expertiza locală fără a respecta reglementările stricte impuse de guvernul taiwanez.
În acest moment, Pete Lau este căutat oficial de autoritățile din Taiwan, fiind emis un mandat de aducere pe numele său. Deși este puțin probabil ca acesta să fie extrădat prea curând din China, situația îi va limita drastic libertatea de mișcare internațională și ar putea arunca o umbră asupra parteneriatelor globale ale OnePlus și Oppo.

