La mulți ani 2026 și la mulți ani cu sănătate și împliniri tuturor.
Trecerea dintre ani este, pentru mulți dintre noi, un moment de pauză. Un moment în care tragem linie, ne uităm la ce a fost, la ce am reușit să facem și, inevitabil, la ce am lăsat pe mai târziu. Ne gândim la planuri, dorințe, intenții sau rezoluții — fie că vorbim despre lucruri noi pe care vrem să le încercăm, obiceiuri pe care vrem să le schimbăm sau lucruri pe care am vrea, pur și simplu, să le facem mai bine.
Nu o să găsiți aici o listă de rezoluții de început de an și nici obiective impuse. Fiecare dintre noi are ritmul lui, și așteptările lui. În schimb, ne-am gândit că primul articol din anul nou ar putea începe mai simplu: cu câteva recomandări de cărți pe care le-am citit și le dăm mai departe:
Chiorpangiu
Cartea asta am luat-o la citit după ce am citit o recenzie într-un articol. Este genul de carte pe care majoritatea oamenilor care au ceva de spus ar trebui să o scrie, dacă simt acest lucru. Nu o spun ca pe o critică la adresa autorului, dimpotrivă. Este un fel de Amintiri din copilărie, în care autorul își descrie întâmplările copilăriei sale petrecute în orașul Brăila.
Istorii Corecte Politic
Autorul face parte și din redacția Cațavencii, iar cartea este o satiră sub forma unor texte istorice, dar adaptate la multe trenduri și clișee moderne. Este genul de carte pe care o citești într-o după-amiază sau într-un weekend, dacă te prinde umorul autorului. Am luat-o la prima vedere de pe o tarabă de la târgul anual de carte. Iar acum aștept volumul 2.
Sfarsitul lumii în Alb si Negru
Flicker, titlul original, de Theodore Roszak, o carte pe care m-am hotărât să o citesc tot după o recomandare de la un blog românesc. Este o carte apărută de mai mult timp, nu se prea mai găsește; eu am găsit-o la un anticariat, era ca nouă, a costat 10 lei, un preț de nimic. Este genul de carte care ori vă place, ori nu vă place, și o recomand doar acelor cititori înrăiți.
Supunere (titlul original Soumission)
Michel Houllebecq. Un autor francez, numai bun de pus la Stâlpul Infamiei Corectitudinii Politice. S-a vorbit mult despre el (mai ales în legătură cu ”Supunere”) așa că trebuie să mă bag și eu în seamă.
Am citit multe cărți la viața mea (da, în loc să ies în fața blocului la o miuță sau la spart semințe, mai băgam o carte), însă doar două au fost cărțile pe care nu le-am putut lăsa din mână până nu le-am terminat. Adică n-am mâncat, n-am dormit. Una este Păsările lui Daphne du Maurier și a doua este Supunere.
Pe scurt. Ce-ar fi dacă puterea politică în Franța ar fi câștigată pe cale perfect democratică de către un partid musulman? Cum s-ar tranforma societatea franceză, o societate puternic laicizată, dar totuși cu adânci rădăcini creștine? Cum s-ar transforma populația? Și aici vedem transformările prin care trece personajul principal care, ați ghicit, se supune. Se supune normelor musulmane, rupând relația cu iubita lui evreică. Ba mai mult, pentru că normele și stilul de viață musulman nu intră cu bocancii de a doua zi, ci încetul cu încetul, subtil, pe nesimțite, el nici nu-și dă seama cât de supus devine.
Și de ce nu s-ar supune? Dacă dintr-un universitar de calibru minuscul ar ajunge unul de calibru mare (de fapt pe o funcție mare), pentru că cei de valoare, care nu se supun, sunt îndepărtați? Și dacă dintr-un bărbat care nu reușește să fie bărbat, ar ajunge să-și poată alege nevestele din categoria ”femeia trebuie să fie supusă”? Toate astea, bineînțeles, doar după ce s-ar converti la mahomedanism.
Paralela cu venirea la putere a naziștilor în Germania este prea evidentă pentru a nu-ți îngheța șira spinării. Ca și atunci, preluarea puterii s-a făcut la limită, ca și atunci, vina a fost a clasei politice care nu mai avea ce să ofere, ca și atunci oamenii au privit în altă parte când oponenții au fost marginalizați, întâi social, apoi și fizic.
Gusturile mele literare sunt destul de împrăștiate, de la istorie pana la sci-fi/horror iar în anul 2025 se pare ca am fost atras mai mult de partea fantezista și nu știu dacă recomandările mele vor fi pe gustul multora:
Cimitirul Animalelor
Deși am văzut mai multe ecranizari ale cărții lui Stephen King nu am reușit sa o citesc pana anul acesta. Poate pe alocuri pare un pic lungita povestea dar odată ce intri in lumea creata de autor iti vine destul de greu sa lași cartea deoparte.
Jocul lui Ender și Vorbitor în numele morților
După două războaie împotriva gândacilor Andrew Wiggin este ultima șansă a omenirii. Restul descoperiți singuri.
Voi ce v-ați propus pentru anul care tocmai a început?
