Cine zice asta? Dario Amodei. Cine e Dario Amodei? CEO Anthropic, firmă cunoscută pentru chatbot-ul Claude. Amodei a lucrat la OpenAI, de unde a plecat nemulțumit de direcția în care se îndreaptă compania.
Cred că vom ajunge acolo în trei până la șase luni, când AI va scrie 90% din cod. Și apoi, în 12 luni, s-ar putea să trăim într-o lume în care AI scrie, în esență, tot codul.
Dario Amodei, CEO Anthropic
Citește în continuare:
Domnul mai spune că vor mai exista (pentru o vreme) mici insule umane. Și anume unde este necesar să-i spui, totuși, AI-ului ce vrei de fapt. Iar asta, deocamdată, o pot face specialiștii. Adică dezvoltatorii de software. Cei de top. Dar și asta se va termina într-un an.
Buun. Acum să vin și eu cu ceva, că până acum doar am copiat. Cam ca AI-ul lui Zuckerberg.
Dario are dreptate. Nu știu dacă legat și de orizontul temporal, dar către asta ne îndreptăm. Însă, ca în filmele cu terminatori, unde mai rămâne câte un grup de oameni, zdrențăroși, murdari, ascunși printre dărâmături, prin subsoluri de blocuri, prin păduri izolate, așa și aici, ne mai rămâne ceva și nouă.
Piața asta de software are cel puțin două părți: partea la costum și cravată și partea în blugi și cu tatuaje. Prima parte ia partea leului: cei mai tari clienți, cele mai mari bugete, cele mai mari salarii, cele mai mari profituri. A doua parte este partea animalelor micuțe și drăgălașe, care au scăpat când Tyrannosaurus rex și-a luat-o în stil mare. Clienți mici (dar mulți), cu bugete mici, volum mai mic, venituri mai mici, profit mai mic (în valoare absolută).
Aici discuția începe ceva de genul (și vorbesc din experiență): ”Vreau ceva care să mă ajute să țin evidența tuturor postărilor mele pe SEAP, că site-ul ăla e varză. Să știu în orice moment ce, cui, când, cu cât.” Și gata, aici se încheie partea tehnică. Nu specificații, nu tehnologie, nimic. OK, nici o problemă, tu ca programator care le știi pe toate (am menționat cumva că în a doua parte, cei care își oferă serviciile NU SUNT SPECIALIZAȚI? Nu? Ei, aflați acum. Flexibilitatea celor mici pe care nu i-a exterminat comeata. Faci și analiza, și specificațiile, scrii, depanezi și implementezi codul. Plus că nu ești habarnist în multe domenii, dimpotrivă, cunoști câte un pic, atât cât să ai habar ce e aia SEAP și cum se folosește – în cazul nostru) începi să pui întrebări. Pertinente. La subiect.
Nu de genul: ”dacă vrei ca soluția să preia date automat din SEAP, ar trebui să vedem dacă se poate face web scraping sau integrare API (dacă SEAP oferă așa ceva). Ai idee dacă există un API oficial pentru SEAP sau trebuie să luăm datele direct din pagini?” Pe bune? Adică tu, specialistul care îmi vrei banii, mă întrebi pe mine, clientul, chestii din astea? De unde să știu eu? Și ce e aia web scraping? Sau API? Ca să știți, asta a fost a treia întrebare pusă de ChatGPT după ce i-am cerut chestia cu ”Vreau ceva…”.
Ați prins ideea? Sigur că ați prins-o, doar aveți inteligență naturală, nu artificială 😉 De aia am zis că ne așteaptă vremuri grele, dar frumoase.
Până atunci,
Happy Coding!
Poate te interesează și:
Surse: Business Insider, Vecteezy