Gadgetisimo » Diverse » Streamingul scump și fragmentat favorizează pirateria
Streaming Main Photo Netflix

Streamingul scump și fragmentat favorizează pirateria

Îmi aduc aminte prima dată când m-am abonat la Netflix, la început, când devenise disponibil în România. O făcusem pentru a urmări serialul The King of Queens, unul dintre sitcomurile mele preferate. Ce încântat eram că aveam toate episoadele, toate sezoanele, la un click distanță! Următorul serviciu de streaming a fost perceput ca diversitate. Acum, după câțiva ani buni de folosire a serviciilor de streaming, e destul de evident „elefantul colorat” din cameră.

Strategia din ultimii ani, cu fragmentarea conținutului între o mulțime de servicii de streaming, plus scumpirile regulate, nu doar că a încetinit renunțarea la piraterie, ci pare chiar că a readus-o în creștere.

Era destul de evident că se va ajunge aici, știrea în sine nu este o surpriză. Surpriza, însă, este sursa de unde vine știrea: Norvegia.
Tot timpul am trăit cu impresia că țările nordice sunt un exemplu de civilizație, dezvoltare și educație. Însă, când e vorba de bani, pare că, până la urmă, toți suntem de-o potrivă.

Într-un studiu desfășurat în Norvegia, jumătate dintre cei sub 30 de ani consideră din nou legitime sursele “alternative” de vizionare a conținutului media. Nu la modul complet, ci pentru a-și completa cu ceea ce le lipsește. Concret, cei care au participat la studiu spun că plătesc pentru un serviciu de streaming, dar ceea ce nu au inclus în serviciul respectiv își procură din surse ilegale.

Printre motivele principale menționate sunt cele pe care le știm deja: scumpirea repetată a serviciilor de streaming și fragmentarea continuă. Acest lucru a făcut ca utilizatorii să nu mai fie dispuși să plătească multiple servicii de streaming pentru a viziona tot conținutul dorit, ci își aleg doar o subscripție pe care o plătesc, iar restul îl caută în surse ilegale.

Utilizarea surselor ilegale aduce cu sine și anumite riscuri. Unele dintre acele surse pot sprijini organizații criminale sau pot ascunde software tip malware, care poate infecta dispozitivele utilizatorilor. Se pare, însă, că acest lucru, deși conștientizat de către cei care au luat parte la studiu, nu îi face să evite sursele ilegale de conținut.

Doar 7% dintre respondenți ar lua în calcul să renunțe la conținutul ilegal din cauza riscurilor menționate, deși două treimi dintre cei chestionați erau conștienți deja de aceste riscuri.

Rezultatele studiului nu sunt ceva ce nu știam deja. Totuși, venind dintr-o țară ca Norvegia, unde nivelul de trai este la cote ridicate, iar folosirea surselor ilegale de streaming se pedepsește cu amendă sau chiar cu închisoarea, ne face să credem că nu neapărat resursele financiare sunt cele care dictează comportamentul utilizatorilor.

E bine de știut că nu suntem singuri, se întâmplă și la case mai mari. 🙂

Surse: Winfuture, Photo by cottonbro studio


Back To Top