Gadgetisimo » Arena Retro » 6 gadgeturi vechi pe care probabil nu le-ai văzut niciodată
Retro devices

6 gadgeturi vechi pe care probabil nu le-ai văzut niciodată

Acum ceva vreme am avut un articol pe site cu câteva tool-uri și programe iconice din anii ’90–’00, recreate sub forma unor dispozitive portabile cu ajutorul AI. Pornind de la acel articol, m-am gândit la un alt material care să includă diferite dispozitive retro mai puțin cunoscute sau care nu au ajuns niciodată în producție.



Un fel de guess the device. Am folosit imagini reale, pentru că cele generate cu AI nu au fost la un nivel care să permită ghicirea dispozitivului, dar am mascat unde au fost denumiri evidente.

Hai să vedem ce a ieșit:

Strămoșul iPhone ?
  • La începutul anilor ’90, Apple a pus în practică ideea unui telefon-fax inteligent, cu ecran tactil, handwriting recognition și o interfață inspirată de Macintosh. Prototipul a fost prezentat în 1993, dar nu a fost lansat niciodată comercial. Pentru vremea respectivă părea ieșit dintr-un film SF, însă era prea scump și complicat pentru publicul larg, astfel Apple l-a ținut sub forma acestui prototip. Cine știe, poate fi considerat strămoșul iPhone-ului.
Apple la fel de conservatori atunci ca și acum.
  • Tot din ograda Apple, acest proiect nefinalizat din anii ’90. Dispozitivul ar fi fost primul laptop cu touchscreen al companiei. Acesta se baza pe tehnologia Newton, iar dispozitivul semăna cu un PowerBook modificat, dar cu interfață stylus. Proiectul a fost anulat de teama de a concura direct cu produsele din gama Newton. O piesă rară din istoria Apple.
Atari cu idei îndrăznețe
  • Unul dintre cele mai curioase și interesante proiecte abandonate de Atari. Era o consolă portabilă cu LED-uri și elemente holografice pe display, destinată jocurilor dedicate. Doar prototipuri au fost construite, iar consola nu a fost niciodată lansată oficial. Având în vedere că anul începerii dezvoltării acestui dispozitiv a fost 1978, nu putem spune că cei de la Atari au dus lipsă de imaginație.
Cum sună o oră autonomie?
  • La momentul lansării acestui device în 1994, nu exista termenul de smartphone — acesta a fost folosit doar începând cu 1995. Retroactiv, însă, a fost catalogat ca precursorul smartphone-urilor moderne. Apărut în 1994, combina telefonul mobil cu un PDA. Avea touchscreen (display monocrom), aplicații de bază ca email, calendar și notițe și funcționa pe baterie timp de aproximativ o oră. Deși pare limitat în comparație cu ceea ce suntem obișnuiți astăzi, a fost revoluționar pentru vremea sa.
De aici a pornit totul pentru Sony.
  • O colaborare între doi giganți japonezi, Nintendo și Sony, care s-a destrămat înainte de lansare. Era un hibrid între o consolă Nintendo și un CD-ROM player de la Sony, conceput pentru a extinde capacitățile consolei Nintendo de la vremea respectivă. Până în 2015 nu s-a știut că ar exista în realitate, însă de atunci două bucăți au apărut în lumina reflectoarelor, dintre care una la un fost angajat Nintendo. Valoarea curentă de piață este estimată la 300.000 $.
Ultrabook din anii ’80
  • Poate fi considerat, cu indulgență, primul „laptop” cu ecran color din lume, lansat în 1984. Era o versiune portabilă a popularului C64, având o carcasă metalică, tastatură detașabilă și un ecran CRT de 5 inch. Greu și voluminos, dar extrem de cool pentru vremea lui. Practic, dacă ne referim la dimensiuni, era un „desktop de cărat”.

Pe care dintre cele menționate în articol l-ați recunoscut sau ghicit?

Răspunsul este inclus în descrierea fiecărei imagini.


Back To Top
Gadgetisimo
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.